În data de 17 iunie 2021 în cadrul proiectului “Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea antreprenoriatului social”, 2SOFT/1.1/107, implementat de Fundația “Alături de Voi” România, în parteneriat cu Academia de Administrare Publică din Republica Moldova și Fundația “ECOUL Cernobîlului” din Republica Moldova a fost organizată prima vizită de studiu dintre cele trei planificate. Scopul vizitei a fost de oferi participanților modele de bune practici de antreprenoriat social.
Stela Pînzaru, director interimar CNDDCM, alături de membrii parteneriatului și alți membri a grupului țintă – reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților publice centrale și locale, reprezentanți ai ONG-urilor, studenți și persoane din grup vulnerabil, a participat în cadrul acestei vizite de studiu.

Programul vizitei a inclus o serie de ședințe și întruniri cu managementul întreprinderilor sociale din județul Iași, în cadrul cărora membrii delegației din Republica Moldova au putut participa la diverse prezentări, în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce țin atât de aspectele pozitive a antreprenoriatului social, cât și cele mai importante provocări.
Printre subiectele puse în discuție s-au numărat și soluțiile de integrare a persoanelor cu dizabilități în economia socială. Integrarea socială și profesională a persoanelor cu dizabilităţi reprezintă un element de maximă importanţă la nivel european. În România, problematica angajabilităţii persoanelor cu dizabilităţi o regăsim ca prioritate în strategiile publice care se referă la ocupare în general, dar şi în strategia privind integrarea persoanelor cu dizabilități.
În cadrul vizitei de studiu a fost vizitată întreprinderea socială Asociația ADIR, întreprindere socială de inserție, care a creat locuri de muncă pentru persoane din grup vulnerabil, inclusiv o persoană cu sindrom down. Întreprinderea oferă servicii de intervenție terapeutica (stimulare psihicognitiva și kinetoterapie) pentru copii cu sindrom down de vârsta preșcolară, servicii de suport educațional de tip after/before school pentru copii cu sindrom down de vârsta școlară și servicii de tip after school pentru copii tipici.

Pe lângă familiarizarea cu sistemele și procesele de administrare a întreprinderilor sociale din statele Uniunii Europene, obiectivul vizitei de studiu respective a fost și însușirea practicilor pozitive pentru aplicarea unor modele relevante de dezvoltare a întreprinderilor sociale în țara noastră.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul instrumentului European de Vecinătate (ENI).









